Nunta


Nunta este o ceremonie religioasă și/sau civilă, cu prilejul căreia se sărbătorește constituirea unei noi familii. În mod obișnuit, nunta este un ritual în care se oficializează uniunea dintre două persoane în fața unei autorități civile și/sau religioase, urmată de o petrecere.

Fotografia de nuntă este un mod unic de a "îngheța" timpul și de al transforma în cele mai prețioase amintiri din această zi specială pentru dvs. Fotografiile de nuntă sunt în general de tip documentar, care captează toate detaliile, emoțiile și clipele frumoase petrecute alături de cei dragi în acea zi. Fiecare nuntă este pregătită din timp, iar majoritatea încearcă să respecte o tradiție sau cel puțin să țină aceleași linii de organizare pe durata întregii zile, începând cu pregătirea mirilor, urmată de binecuvântarea părintească. Apoi au loc ceremoniile de cununie civilă și religioasă, urmată de petrecerea în cinstea noii familii. Cu toate că aceste șabloane par asemănătoare la fiecare nuntă, oamenii sunt diferiți, iar acest lucru mă ajută să creez de fiecare dată o poveste unică.

Pe toată durata zilei încerc să fiu discret și aproape invizibil, dar tot odată aproape de miri. Rolul meu este de a surprinde momentele care reflectă cel mai bine atmosfera nunții, emoțiile și micile detalii. Încerc să fiu omniprezent, mai exact oriunde se întâmplă ceva important, emoționant sau amuzant. Cel mai important, în această zi trebuie să vă îndeplinesc așteptările.